Magazia de articole

Exporturile care nu aduc fericirea (I)

Postat pe: 11.02.2015 10:02:27

La începutul anilor 2000, deci după un deceniu de postcomunism, exporturile României vegetau în jurul a 10-11 miliarde dolari şi se părea că mai mult economia românească nu putea da la extern. Acum – ne spun statisticile oficiale pentru 2014 – exporturile din România au depăşit 50 miliarde euro, respectiv de peste 5 ori mai mult. Din păcate, nu se poate spune nici acum că potenţialul maxim de export al economiei româneşti ar fi complet altul faţă de cel din urmă cu 15 ani, pentru că ştie şi Grivei că peste 70% din livrările la export din România actuală nu sunt propriu-zis româneşti, ci sunt realizate de companii străine, în special multinaţionale.

Bineînţeles că politicieni şi analişti se vor repezi să conteste un asemenea gen de a privi lucrurile, pretinzând că, deşi evident nu s-ar putea nega că nu capitalul românesc generează grosul respectivelor exporturi, companiile străine s-au înserat în “economia românescă”, furnizează locuri de muncă pe piaţa românească, plătesc impozite aici, iar încasările lor valutare ajung în România. Nemaipunând la socoteală că practic întreaga creştere economică din ultimii ani este pusă pe seama expansiunii exporturilor. A căror exporturi?! Păi, a celor ale multinaţionalelor, căci pe cele româneşti trebuie să le cauţi cu binoclul. Între primii 100 de exportatori nu figurează decât 3 având capital românesc!

Este foarte important de precizat că este vorba în principal de exporturile multinaţionalelor pentru că numai aşa se poate evalua cu ce se alege de fapt “economia românească” din respectiva expansiune. Există curent impresia că multinaţionalele vin în România, fabrică aici maşini pe care apoi le exportă în lume, inclusiv în ţările lor de origine. Pe baza acestei impresii, se susţine că exporturile din România se “modernizează”! Nimic mai fals. Conţinutul în valoare adăugată al exporturilor din România a scăzut sistematic, potrivit statisticilor, după anul 2000, iar cel de materie primă şi materiale a crescut. Cu alte cuvinte, mai degrabă exporturile s-au “demodernizat”! De fapt, un semn limpede că multinaţionalele cu activitate de export au folosit România ca furnizor de materii prime şi ca bază de prelucrare cu valoare adăugată derizorie, altfel spus ca teren de exploatare a salariilor mici. Deosebit de semnificativă este situaţia din însăşi industria auto, pe seama expansiunii căreia se articulează afirmaţiile despre “modernizare”. Aceasta furnizează circa jumătate din exporturile multinaţionalelor din România. Dar, vai!, numai vreo 30% sunt “maşini”, în timp ce grosul de 70% reprezintă “componente” (volane, jenţi, accesorii de piele, plastic şi cauciuc). Un minunat lohn auto, în nicio deosebire faţă de lohn-ul textil pe care îl înlocuieşte. Nu este de mirare că valoarea adăugată conţinută în exporturi scade, şi nu creşte, pe măsura expansiunii acestora!

Ilie Şerbănescu

Sursa: Jurnalul Naţional 10.02.2015

Coaching-ul sau manipularea conştientă

Postat pe: 11.02.2015 05:02:33

("Vino la noi că poate îţi satisfacem nevoile", "boul flămând merge după carul cu fân" - Ana Pauker)

Unii dintre noi au auzit de Coaching, alţii chiar au făcut training-uri în aşa ceva, dar asta nu înseamnă că ştiu exact ce e coachingul. La suprafaţă este o metodă de eficientizare a lucrului cu grupurile de oameni.
A fost dezvoltat pe bazele Analizei Tranzacţionale, nu în scopul dezvoltării personale a individului ci în scopul manipulării personalului din firme. De aceea managerii şi nu angajaţii obişnuiţi fac cursuri de Coaching.

În continuare voi prezenta Coachingul ca pe un joc psihologic pe care îl voi numi "manipulatorul" şi voi argumenta că aşa e. Iar argumentaţia are la bază constatarea în realitate. Şi aşa cum am mai spus pe acest site, ceea ce se poate constata în realitate, e de necontestat. Ce nu se confirmă în realitate, evident că e fals.

Poţi să exersezi Coaching-ul pe orice persoană, nu trebuie să fi manager într-o firma, sau neapărat CEO.

Teza jocului

Jocul manipulării are la bază depistarea dependenţelor unei persoane (nevoilor emoţionale, materiale, morale, sexuale, nevoi de care ea nu e conştientă). Apoi să te prefaci că i le satisfaci, intr-o anumită măsură (de obicei la minimum) cu o condiţie, ca tu să ai maximum de beneficiu din ceea ce va presta pentru tine persoana păcălită în schimbul a ceea ce tu te prefaci că oferi (de exemplu într-o firmă, ceea ce oferi tu ca patron este salariul minim posibil astfel ca angajatul să nu plece prea repede). Deci pe scurt jocul cuprinde următoarele etape:

1. Să depistezi nevoile angajatului: "vino la noi, şi sigur (sigur e de fapt 'poate' şi în final, 'puţin probabil') îţi vom satisface nevoile" – mesajul subliminal al angajatorului către angajat.

2. Să le satisfaci la minimum astfel ca el să nu plece prea repede.

3. Să amâni încheierea unui contract de muncă cât mai mult timp posibil (pentru că şi dacă va pleca, există oricând alţii disponibili, mai ales în marile oraşe).

4. Să asiguri la locul de muncă condiţii atractive (toaletă modernă, curată, apă la automat pe hol, automat de cafea, muzică non-stop în surdină susurând din difuzoarele încastrate în plafon, curăţenie şi igienă, aer condiţionat)

5. Relaţionare destinsă şef - angajat în aşa fel încât angajatul să aibă sentimentul că tot ceea ce face e din proprie iniţiativă, ex.: "Crezi că ai putea să faci asta până în data cutare?", sau "Avem nevoie urgentă de acest proiect altfel vom fi amendaţi, crezi că ai putea să ne ajuţi? Dacă da aştept un reply pe e-mail" etc.

Unde e păcăleala? Salariul e principala păcăleală. Dacă nu-ţi permite o chirie decentă, sau un credit pentru casă, maşină, vei stagna. Nu îţi vei permite bucurii reale, nu vei avea familie, bani de concediu, hobby-uri, vei fi doar un sclav. Condiţiile de muncă sunt altă păcăleală, care îţi creează sentimentul de securitate emoţională, "e bine aici, voi rămâne cât mai mult timp, pentru că e mai bine ca la mama şi la tata acasă, iată, firma e un Părinte bun". Alte "păcăleli": managerul expat îşi face rondul printre muncitorii multinaţionalei spunandu-le "gândiţi pozitiv" (deşi aceşti muncitori se află în postura în care se aflau unii deţinuţi ai lagărelor de exterminare naziste care se auto-motivau astfel: "trebuie să trăiesc ca să pot povesti ce a fost aici" sau "mi-au ucis copiii, dar eu sunt destul de tânără ca să fac alţii, nu mă voi sinucide ci voi spera să scap vie de aici").

Imaginaţi-vă că un manager expat, cu funcţie înaltă, ar spune angajaţilor inferiori lui (tot manageri, dar mai mult cu titulatura decât cu privilegiile): "dacă vouă vă merge bine, o să-mi meargă şi mie bine, deci dacă voi sunteţi naivi şi munciţi (cât) mai mult pentru firmă (adică pentru mine), eu o să câştig mai mult, dar şi voi veţi câştiga mai mult, însă nici pe departe cât voi câştiga eu" (cunoaştem cazuri când unii s-au sinucis prin muncă). Acum, desigur, responsabilităţile diferă, prin urmare şi recompensele. În final „egalitatea” se reduce la "dacă ţie ţi-e bine, mie o să-mi fie şi mai bine"). Actualmente lagărele de concentrare naziste se numesc companii, multinaţionale, etc. iar gardienii acestor lagăre sunt expaţii (managerii fără frontiere). După WWII, mai ales anglo-saxonii, evreii, au învăţat să îşi facă propriile „lagăre de concentrare” într-un mod acceptat social, după modelul trasat de antisemitul Henry Ford (munca la bandă).

Problema e cât de mult dau oamenilor şi cât de mult îşi opresc lor din profit astfel încât sistemul bancar să nu se blocheze, pentru că "sclavii" trebuie... TOTUŞI... să-şi poată plăti ratele bancare.

Personajele jocului: "manipulatorul"

1. Firma, joacă pentru tine rolul de Părinte adoptiv.

2. Tu, joci rolul de copil de suflet al firmei, când are nevoie de tine, te înfiază temporar, când nu mai are, te goneşte afară din casă.

3. Vrăjitorul din Oz, sau CEO, cel pe care rar îl vezi la faţă. CEO înseamnă "Chief executive officer" dar în limbajul marţian al lui Eric Berne, poate însemna Curvar - Elitist - Oral. Pentru că după ce ajunge CEO cu un venit minim de 50 - 100 de mii de euro lunar, cel mai probabil va divorţa, se va muta într-un penthouse cu o parteneră suplă alături iar pe peretele din faţa patului angajaţii firmei îi vor monta o plasmă cu diagonala de câţiva metri. Nu că s-ar uita prea mult la plasmă, ocupat fiind cu afacerile şi excursiile exotice, dar mărimea şi calitatea contează pentru el.

4. Femeile manager. Deşi au vârsta de 35 - 40 de ani, sunt încă suple şi se îngrijesc de tenul Vrajitorului din Oz (când îl loveşte acneea de stress), sau de leacurile lui de slăbit dacă e obez. Aceste femei, nu sunt conştiente că nu mai au nici o şansă (erotică) la Vrăjitorul din Oz şi se comportă cu el matern. Totuşi pentru că nu asta îşi doresc, compensează în diverse moduri, îşi pun copilaşii la avatarul din messenger, fumează 3 pachete de Parliament pe zi şi evident ele sunt cele care fac direct jocul manipulării cu angajaţii de rând (jocul dintre Părintele adoptiv şi angajatul copil de suflet al firmei). Sincer, sunt surprins cât de multe femei manager de rang inferior sunt în România.

Cam în toate posturile de pe acest site a fost vorba de manipularea inconştientă (jocurile psihologice, în care ambii participanţi la joc rămân confuzi după comutarea finală în triunghiul dramatic al lui Karpman). Fie că e vorba de manipulare conştientă sau inconştientă, ea are la bază acelaşi mecanism, specularea dependenţelor celuilalt, dependenţe de care acesta nu e conştient. De asemenea manipulatorul poate alege când să înceteze jocul manipulării şi să-l lase cu ochii în soare pe manipulat. În manipularea conştientă, singurul care rămâne confuz în urma jocului e manipulatul.

Alte exemple de Coaching sunt Cocalarul şi piţipoanca, politicianul şi alegătorul, soţul infidel şi amanta. Toate au la bază manipularea prin exploatarea dependenţelor. El, dependenţe sexuale, emoţionale. Ea, dependenţă de bani, trai bun, condiţii optime, fără lucru. Cine sunt manipulaţii? Sunt cei care au fost copii neiubiţi. Copiii iubiţi (necondiționat, căci dragostea nu poate fi decât necondiționată) cu greu pot fi minţiţi sau manipulaţi, escrocați. Lipsa iubirii produce pseodudebilitate mintală, care nu se deosebeşte cu nimic de cea structurală (dobândită genetic), şi ce e mai rău e că cel care a dezvoltat-o nu e conştient de ea. Şi tocmai acest lucru este exploatat de manipulatori, care sunt foşti copii iubiţi de părinţi, dar cărora nu le-au fost trasate limite (nu li s-a spus să ţină seama de ceilalţi, de toţi, ci să-şi formeze un perimetru - CLANUL - unde să se comporte OK, iar în rest să sfâşie cu zâmbetul pe buze).

Antiteza jocului: să nu te plafonezi, să avansezi profesional, să nu te laşi înfiat sau cumpărat de "vrajitorii din Oz"; o antiteză bună a fost emigrarea (dar nu va mai fi), fără să mai revii înapoi cu maşina adusă cargo pentru că în oraşul unde te-ai stabilit acum cam toţi au o maşină ca a ta. Importantă e calitatea oamenilor cu care relaţionezi, nu ceea ce posezi. Dar dacă nu poţi mai mult de atât? Dacă ăsta e potenţialul tău, să fii copilul de suflet al firmelor? Ei bine, atunci să nu invidiezi. Pentru că invidia duce la nebunie, spune psihanalista Melanie Klein. Dar la fel spune şi decalogul biblic: "Să nu râvneşti la...etc. etc."

Metaforic vorbind, Coachingul înseamnă a da putere totală în mâna "diavolului" sau "diavolul se preface într-un înger de lumină" dar în realitate se îmbracă de la pradă (Devil wears Prada). Cei înteligenţi şi pricepuţi îl vor recunoaşte, dar cei naivi vor fi amăgiţi la nesfârşit.

Sunt unii care învaţă AT şi Coaching cu scopul inconştient de a manipula sau de a-şi perfecţiona tehnicile de manipulare pentru a obţine maximum de beneficiu material pentru că, nu-i aşa, aici e totul, acum ori niciodată! There`s no God! Iată de ce există şi unii care după ce au făcut AT şi Coaching dar nu şi-au putut depăşi condiţia de victimă, s-au gândit serios la sinucidere. Iar asta e tot o amagire.

În manipularea conştientă, tranzacţiile sunt în duplex sau în triplex (implică toate cele 3 stări ale eului, Parinte, Adult, Copil), vezi Eric Berne - Jocurile Adulţilor, pag. 26. În manipularea inconştientă, tranzacţiile sunt mai totdeauna simple (de la Parinte la Copil sau de la Copil la Copil). De aceea cei care manipulează inconştient nu au succes decât la persoane naive, la imaturi, sau la copii. Pe cand versaţii pot manipula şi adulţi. Versaţii pot sta în espectativă, ca un păianjen cu plasa întinsă, şi de cele mai multe ori te duci tu la ei, nu vin ei la tine. Şi te vei duce funcţie de nevoile inconştiente pe care le ai. Şi vei crede că ţi le satisfaci. Dar s-ar putea să nu ţi le satisfaci deloc sau doar parţial şi pe o perioadă determinată pe care nu tu o decizi, pentru că nu ai cum, venind din poziţia de dependenţă.

Învăţând analiza tranzacţională, constaţi că oamenii sunt nişte marionete, fac mereu acelaşi lucru (scriptul - scenariul de viaţă) aşteptând rezultate diferite, şi culmea e că cu cât rezultatele întârzie să apară, cu atât omul aflat în script face mai intens ceea ce prevede scriptul lui să facă, accelerându-şi căderea şi obţinerea beneficiului negativ al scriptului. În Coaching, înveţi că oamenii sunt nişte "jigodii", şi atunci, "dă-i jigodiei (puţin din ceea) ce vrea, şi opreşte-ţi ţie mult din ceea ce doreşti şi astfel o vreme "jigodia" inconştientă sau fără alternative pe moment s-ar putea să-ţi lingă tălpile". De aceea unii oameni schimbă des stăpânul (firma), ca să scape de sentimentul de "jigodie". Schimbarea fără avansare ierarhică nu necesită prea multă muncă intelectuală, nici diplome în plus, nici "atenţii" unde trebuie. Grea e policalificarea (obţinerea de competenţe). Succesul autentic depinde de talent (aptitudini), competenţă (experienta) şi organizare.

Concluzie: Există alternativă? S-a încercat una, socialismul-comunismul, cu rezultate dezastruoase. Nu a mers. Cine reglează abuzurile angajatorilor? Marile firme au propriul sindicat. E eficient? Parţial doar. De exemplu firmele multinaţionale din Romania au şi în prezent ture de lucru de 12 ore. Pentru că populaţia din oraşe nu mai acceptă sclavia pentru 200 euro lunar, aceste firme multinaţionale au înfiinţat rute de transport pentru a-şi aduce angajaţii de la sate, comune şi orăşelele învecinate (pentru că fabricile sunt construite în marile oraşe ale României). Totuşi, în prezent, deja unele multinaţionale îşi mută facilităţile mai la Est (Rep. Moldova, sau alte republici din fosta URSS). Ce vor face angajaţii noştri când vor pleca "exploatatorii" având în vedere că noi nu avem propriile noastre firme şi propriii noştri "exploatatori"? Migrarea după locul de muncă nu o văd posibilă în România. Asta a fost la începuturi în SUA. Acum deja teritoriul României e peste tot saturat cu populaţie. În 4 săptămâni o multinaţională îşi poate instala liniile de producţie şi în alte 4 săptămâni le poate muta în altă locaţie unde există deja populaţie neangajată. E rău cu răul, dar mai rău fără rău. România nu are încă propriii ei capitalişti şi propriile produse creaţie pur românească (Loganul e al francezilor de la Renault, oricând pot pleca cu licenţă cu tot). Dar, aşa cum spunea un expat, "gândiţi pozitiv", sper că şi în România vor apărea produse autohtone care să aibă greutate în balanţa comercială import-export. Dar şi dacă noi am avea aşa ceva, în era globalizării, un industriaş autohton nu e şi patriot, oricând se poate muta cu producţia la vecini. Aşadar, care e punctul de sprijin? Pe cine te poţi baza? Un individ se poate baza doar pe el însuşi la modul real. Pensia de bătrâneţe va ţine curând tot de multinaţionale bancare. Va fi o singură ţară în esenţă (New World Order, New Age, o singură limbă, cultură, şi o credinţă religioasă unificată care va cuprinde toate religiile, exact cum a fost iniţial în Babilonul lui Nimrod, istoria e simetrică). Asta e globalizarea capitalului.

Deocamdată, real problema este reglată prin concurenţa între firme, "hai la mine că-ţi dau mai mult la salar". Dacă nu ar fi această concurenţă, s-ar ajunge rapid la abuzurile pe care le-am trăit cu toţii în socialism, când exista o singură mare firmă, Statul (de pomană), socialismul fiind capitalsimul de stat. Acum, în România există un mare dezechilibru între numărul bugetarilor + pensionarilor + persoanele cu handicap + şomeri şi cei din economia privată care trebuie să susţină totul (mare parte din profit este expatriat prin firmele offshore din paradisurile fiscale, iar tva-ul vine la stat în special din salamul cu faină cumpărat de sărăcime, pemtru că bogaţii îşi cumpara direct din Andorra, Luxemburg, etc.). Deocamdată buboiul e finanţat de FMI, Banca Mondială/Europeană. Dar asta nu va dura la infinit. Treptat, treptat, mare parte din bugetari vor trebui integraţi odată şi odată în capitalism. Dacă nu, statul român va intra în incapacitate de plată, faliment (se spune că în decurs de 10 ani). O altă speranţă ar fi invazia muncitorilor asiatici. Să sperăm că patronii români vor avea ce să le ofere de lucru şi de asemenea cu ce să-i plătească.

Sursa: Forum Softpedia 21.02.2013

Asasinii economici ai României. Ce-i leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar şi blonda lui Boc?

Postat pe: 02.02.2015 06:02:03

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2012

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Ion Stan:

"Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar şi «blonda lui Boc»?"

Nu o singură dată, ci repetat, guvernul bicefal Băsescu-Boc a fost atenţionat de organismele Uniunii Europene pentru inadvertenţe, omisiuni şi neclarităţi în raportările statistice periodice. lată că momentul adevărului a sosit. Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine.

Deşi anticipăm lipsa voinţei politice de a scoate adevărul la lumina legii, este bine să se ştie că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenţia pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ce ne spun faptele ?

Din vremurile în care se negocia şi semna, pe bază de mită, aderarea şi integrarea României în familia euro-atlantică, datele macroeconomice ale României au fost sistematic falsificate.

Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial publice (după "prelucrarea" de către Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20%).

Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale.

Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care "asasinii economici" - în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi - au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele Fondului Monetar Internaţional, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.

Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economică a fost favorizată de elemente pe care FMI le-a identificat în România şi valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativă (instituţională şi legislativă); corupţie în proporţii de subminare a economiei naţionale.

Pe baza acestor date false, FMI a elaborat ofertele de finanţare (însoţite de condiţii economice dure care ţinteau, de fapt, achiziţionarea, la preţuri derizorii, a activelor economice de importanţă naţională), acceptate imediat de agenţii din centrele naţionale de decizie economică şi politică naţională.

Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de "date de uz intern" şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică.

Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.

Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existenţa unei interceptări "accidentale" a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi surpriza de a constata că şi "blonda lui Emil Boc" este integrată comandoului asasinilor economici ai României.

O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate.

În loc de concluzii. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase.

Din acest moment al anului 2012, când România trebuie să ramburseze către FMI 1,2 miliarde euro, începe lungul şir al anilor de scadenţă, care vor îngropa şi mai mult economia românească, fapt ce atrage atenţia asupra necesarului de soluţii macroeconomice punctualizate pentru depăşirea marilor dificultăţi ale anilor de scadenţă.

Având în vedere că FMI a debutat ca un fond mutual internaţional şi statele participante îşi cer drepturile, iar această misiune instituţională a fost ulterior denaturată, se pune întrebarea dacă la nivelul conducerii FMI sunt cunoscute acţiunile lui Jeffrey Franks şi cui servesc ele.

Sursa: Camera Deputaţilor

10 vorbe după care depistezi o persoană agresiv-pasivă

Postat pe: 31.01.2015 10:01:07

Expresii precum "Nu m-am supărat" ori "Credeam că ştii" sunt folosite deseori de cei care nu sunt în stare să exprime sincer ceea ce simt

Există cineva în viaţa voastră care vă face să vă simţiţi ca într-un carusel emoţional?

Cunoaşteţi o persoană care astăzi este numai lapte şi miere, dar a doua zi este îmbufnată şi retrasă? Unul dintre membrii familiei refuză orice tip de conversaţie, se închide în sine sau amână finalizarea oricărui gen de treburi? Ba, mai mult, sunteţi chiar dumneavoastră o astfel de persoană? Dacă aţi răspuns afirmativ la cel puţin una dintre aceste întrebări, este posibil să interacţionati cu o persoană agresiv pasivă sau chiar să deveniţi una din ele, arată revista "Psychology Today".

Agresivitatea pasivă reprezintă un mod mascat de a exprima sentimentele de mânie. Poate fi vorba despre o răzbunare tăcută pe o persoană care nu conştientizează acest lucru. Următoarele zece fraze ar putea servi drept un mic ghid de "supravieţuire" alături de persoanele agresiv-pasive, ajutându-vă să vă daţi seama atunci când cineva este ostil.

1. "Nu m-am supărat"

Negarea mâniei este comportamentul clasic al unei persoane agresiv-pasive. În loc să fie cinstită atunci când este întrebată despre ceea ce simte, persoana în discuţie va ocoli subiectul. "Nu m-am supărat" este, de fapt, o mască pentru adevărata sintagmă care ar defini starea de spirit în momentul respectiv.

2. "Bine. Oricum ar fi"
Retragerea dintr-o discuţie pe fondul lipsei argumentelor reprezintă una dintre strategiile unui om agresiv-pasiv. Din moment ce agresivitatea pasivă este motivată de certitudinea persoanei că exprimarea sentimentelor se va termina într-un mod nefast, persoana va folosi expresii precum "bine", "oricum ar fi", pentru a-şi exprima mânia sau furia şi pentru a se închide în sine.

3. "Da, chiar acum!"
Se ştie că persoanele cu comportament pasiv-agresiv spun un lucru şi în realitate fac cu totul altceva. Spre exemplu, un copil care este rugat să îşi cureţe camera va răspunde pe moment cu „Da, chiar acum!". Dacă va amâna acest lucru, este posibil să manifeste un comportament agresiv-pasiv.

4. "Nu ştiam că vrei acum!"
Persoanele agresiv-pasive sunt "maeştrii amânărilor". Aproape oricărui om îi place să amâne din când în când anumite sarcini, însă cei cu personalităţi agresive se bazează pe tergiversări mai mereu, în ideea de a-i frustra pe ceilalţi.

5. "Tu vrei ca totul să fie perfect!"
Atunci când tergiversarea nu este o opţiune viabilă, o strategie agresiv-pasivă mai sofisticată ar fi aceea de a îndeplini sarcinile superficial. Un soţ care pregăteşte friptura bine pătrunsă, deşi soţia lui o preferă în sânge, poate fi un astfel de exemplu. Practic, persoana agresiv-pasivă se conformează cu ceea ce i s-a cerut, dar o face superficial, iar atunci când este trasă la răspundere pentru munca prestată, va invoca drept scuză perfecţionismul celeilalte.

6. "Credeam că ştii"
Câteodată, "crima" agresiv-pasivă perfectă constă în omisiune. Oamenii cu comportamente agresiv-pasive îsi pot exprima mânia prin simplul fapt că nu împărtăşesc cu alţii ceea ce ştiu. Chiar şi atunci când sunt conştienţi că informaţiile pe care le deţin ar putea preveni producerea unor evenimente, preferă să tacă. De foarte multe ori adoră să sporească anxietatea celorlalţi.

7. "Sigur se rezolvă"
Ni s-a întâmplat tuturor măcar o dată în viaţă să fim asiguraţi de un funcţionar extrem de politicos că problema noastră va fi rezolvată în cel mai scurt timp posibil. Multe cereri ajung astfel la coş, în timp ce dumneavoastră vă faceţi speranţe că lucrurile se vor rezolva rapid.

8. "Te-ai descurcat bine pentru o persoană ca tine"
Acest aparent "compliment" este o altă strategie agresiv-pasivă care insultă până în măduva oaselor. Dacă auzi expresii precum "Sunt destui bărbaţi care vor o femeie aşa cum eşti tu", "Nu trebuie să fii frumoasă, e suficient că eşti deşteaptă", vei şti sigur că ai de-a face cu o persoană cu tendinţe agresive.

9. "Glumeam doar!"
O altă metodă de a-şi exprima ostilitatea ar fi sarcasmul. Dacă eşti ofensat de o aşa-zisă glumă, persoana agresiv-pasivă îşi va juca rolul de victimă până la capăt, iar în final tot tu vei fi de vină pentru că nu te-ai amuzat.

10. "Dar de ce te superi?"
Persoana agresiv-pasivă este un as în menţinerea calmului atunci când toţi ceilalţi izbucnesc într-un şoc sau au un puseu de furie, arată specialiştii. De fapt, agresiv-pasivii găsesc o plăcere destul de mare în a-i enerva pe ceilalţi şi în a le pune întrebări referitoare la reacţiile celor din jurul lor.

Cei care îşi exprimă cu dificultate sentimentele tind să dezvolte ticuri nervoase.

Patricia Gheorghe

Sursa: România Liberă 22.12.2010

Agentul israelian Elena Udrea

Postat pe: 30.01.2015 01:01:43

Ex-consiliera prezidenţială de suflet a lui Traian Băsescu, Elena Udrea, s-a dovedit a fi, începând din anul 2005, avanpostul cel mai înaintat al lui Alexandru Bittner în noile structuri de putere de la Bucureşti, individ care nu s-a sfiit să recunoască în emisiunea lui Robert Turcescu că, fiind etnic evreu, cu cetăţenie americană şi mason, este şi un apropiat colaborator al Mossad-ului în România. Aşa se face că nu mai pare deloc întâmplător faptul că Ion Cristoiu o asocia pe Elena Udrea, cea strecurată în culisele puterii, cu figura unui agent israelian: 15 septembrie 1982. Armata israeliană intră în Beirutul de Vest. Cu misiunea expresă de a scoate din ascunzători şi a aresta pe toţi militanţii palestinieni ai lui Yasser Arafat, mulţi dintre ei activînd sub acoperire. Pe Hamra, artera occidentală a capitalei libaneze, înaintează cu viteză redusă o coloană de tancuri israeliene. De-a lungul trotuarelor, păşesc infanterişti cu degetul pe trăgaci. Din când în când, coloana se opreşte şi, de pe unul dintre tancuri, un ofiţer israelian de contrainformaţii, cu un carneţel în mână, striga printr-o portavoce: Abdul, apartamentul 10, etajul 5, imobilul numărul 120, coboară! Din clădire, coboară numitul Abdul, militant palestinian sub acoperire. E arestat, urcat în camion şi trimis în lagăr.

Paşnicii locuitori ai zonei Hamra sunt uluiţi. Recunosc în ofiţerul de tanc, îmbrăcat în uniforma armatei israeliene, pe Abu Rish, cel căruia până nu de mult îi spuneau, amuzându-se grozav, „nebunul cu clopoţei”. Cu un an în urmă, în zonă se pripăşise un bărbat la vreo 35 de ani, cu priviri rătăcite. În laţele netunse purta pene şi panglici colorate, iar la gât, o salbă de clopoţei, îşi făcuse pe un maidan un adăpost din lădiţe şi cartoane, în faţa căruia răsfoia de la coadă la cap, ca orice om cu minţile rătăcite, câte o revistă veche, cu poze colorate. Trăia din pomenile locuitorilor şi ale ofiţerilor de la comandamentul sirian al Forţei Arabe de descurajare, adăpostit într-un hotel din zonă. Nebunul cu clopoţei era ofiţer al Serviciului Secret al Armatei israeliene! Fusese trimis sub acoperire în Beirutul de Vest ca să afle pe militanţii palestinieni ascunşi sub identităţi libaneze...”.

Elena Udrea, cunoscută în 2005 şi ca „blonda de la Golden Blitz“, a fost timp de 10 luni, cât timp îndeplinise postul de şef al Cancelariei prezidenţiale pe lângă Traian Băsescu, întruchiparea vampei prostuţe: fuste strâmte şi scurte în culori ţipătoare, decolteul cel mai larg, un „aer zurliu de femeiuşcă zăpăcită”, mai tot timpul veselă şi fierbinte.

Ea şi-a dat această mască jos abia când, la finele lui octombrie 2005, în urma unui imens scandal de presă a trebuit să demisioneze după 10 luni de activitate, în care a avut pe mână toate informaţiile secrete ale României, provenite de la serviciile de informaţii, prin rapoartele ce ajungeau zilnic şi în mâinile ei. De aceea, aprecia dl. Cristoiu, şocul publicului „a fost asemănător cu cel al libanezilor când au descoperit că ofiţerul israelian atât de sever nu era altul decât nebunul cu clopoţei care i-a făcut să râdă timp de un an şi ceva” (Timp de 10 luni, cât a stat la Cotroceni, Elenei Udrea i s-au reproşat de către toată lumea, toaletele sale provocatoare, năstruşniciile din apariţiile publice. Nu  numai o femeie în toată firea, având experienţa a 7 ani de avocatură de succes, dar şi un copil de grădiniţă, ar fi sfârşit prin a se conforma standardelor minime de vestimentaţie şi comportament. De ce n-a făcut-o Elena Udrea? E o întrebare cu atât mai normală, cu cât... când nu mai lucra la Cotroceni, şi deci se putea da în stambă cât voia, a dovedit că poate fi şi altfel decât „blonda Golden Blitz”. Să ne dea un răspuns posibil fascinanta poveste a „nebunul” clopoţei?” (Ion Cristoiu, Cine e cu adevărat blonda de la Golden Blitz? În J.N.)

Peste două capitole vom prezenta anvergura legăturilor Bittner -Udrea & Comp., despre care familia Cocoş-Udrea spunea că aparţin perioadei dinaintea anului 2004, când ea a devenit o apropiată a lui Traian Băsescu. S-a dovedit a fi o minciună, iar dovada a făcut-o un ziar de scandal. Astfel, ziarul „Cancan“ a publicat în 19.04.2007 fotografiile unei întâlniri recente dintre soţul Elenei Udrea şi Bittner, cu următorul comentariu: „ce a făcut soţul Elenei Udrea, ieri...? Dorin Cocoş, soţul Elenei, a avut o discuţie foarte aprinsă la prima oră a dimineţii, dar nu cu soţia. Ci cu afaceristul Alexandru Bittner, în discretul restaurant Parco del Principi, în Herăstrău. Din câte se pare, tema discuţiei a fostul modul în care dezvăluirile s-ar putea răsfrânge grav asupra cercului de interese... specializat în tunurile de proporţii, imobiliare şi nu numai, care au propulsat-o pe Elena Udrea în ultimii 3 ani, ca vârf de lance în deschiderea uşilor înalte”.

Un asociat ocult al afacerilor Bittner-Cocoş este şi cel mai important lider al comunităţii evreieşti din România, José Iacobescu. Totodată şef al ordinului masonic evreiesc B’nai B’rith pe România (ca şi în conducerile centrale din Europa şi din SUA ale B’nai B’rith), Iacobescu este şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ a României. În combinaţiile Bittner-Cocoş, José Iacobescu apărea ca asociat cu aceştia în firmele Dalli Exim SRL (celebra companie ce a preluat concesiunea parcărilor din Bucureşti), Centrul de Asistenţă Medicală SA (firmă celebră pentru afacerea concesionării eliberării certificatelor medicale pentru muncitorii români care pleacă în străinătate), Telemedica SA, CTFM SA ş.a. În ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, legăturile ei cu interesele israeliene s-au realizat nu doar prin „mafia lui Bittner”, dar, fapt mai puţin cunoscut, şi prin aceea a lui Arin Stănescu (alias Ariel Şalev, ca evreu), „lichidatorul” din spatele mai multor lideri ai Partidului Naţional Liberal (în frunte cu Valeriu Stoica), fapt ce explică „intrarea ei în politică”, în anul 2004, tocmai la acest partid.

CORNEL-DAN NICULAE

Sursa: Tricolorul


Articole mai noi     1   2   3   4   5   6   7   8   9       Articole mai vechi