Magazia de articole

Articole din categoria "Politică"


Epistola sfântului ambasador Klemm către români

Postat pe: 11.03.2016 07:03:15

Motto:

„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”

​​​Radu Gyr

Perplexitate, teamă, revoltă, durere, dispreț, milă, ilaritate, disperare… Acestea sunt câteva dintre ingredientele cocktailului de sentimente insuflate de fabuloasa epistolă a Excelenței Sale, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, domnul Hans Klemm, transmisă unui român fictiv cu numele James Bond.

Am fost avertizat că dacă voi da expresie publică amintitelor sentimente soarta mea nu va fi deloc bună și pentru o clipă m-am speriat. Mi-a apărut atunci înaintea ochilor imaginea lui Corneliu Coposu care spunea că față de suferințele îndurate de acest neam pentru a supraviețui cu demnitate, câțiva ani de pușcărie nu contează. Mi-am amintit și cuvintele Președintelui american Franklin-Delano Roosevelt care avertiza că în situații limită singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși. Cu acestea în cuget am început să scriu.

1. Perplexitatea mea are două cauze. Pe de o parte, descoperirea faptului că reprezentantul cel mai înalt al Americii pe lângă una dintre națiunile cele mai pro-americane din lume, nu știe nimic și dacă știe nu înțelege nimic despre cine este, ce apără și pentru ce luptă această națiune. Pe de altă parte, reconfirmarea faptului că Ambasadorul SUA în România lucrează cu hărnicie împotriva intereselor țării sale aici.

Este uluitor să constați că SUA au trimis în România un ambasador care nu înțelege diferența între modul de formare a națiunilor central-europene – pe criteriul etnic și pe baza unui trecut comun – și cel în care s-a format națiunea americană – pe criteriul civic și pe baza unui proiect de viitor comun. Istoria statelor europene este lungă și fără aportul ei identitar viitorul este de neimaginat. Istoria SUA este scurtă și de aceea, memoria neavând obiect, imaginația se dezvoltă nestingherită de constrângeri identitare. Orizontul european este fragmentat; cel american este global. Poate că este mai plăcut și mai eficient să fii american decât european. Este mai confortabil să poți spune că patria ta este acolo unde îți este bine (ubi bene ibi patria) decât să vrei cu tot dinadinsul să fie bine în patria în care strămoșii tăi și-au zidit casa. Nu le poți cere însă europenilor să facă saltul imposibil peste propria umbră numai pentru că tu nu ai umbră și vrei ca toți să îți fie asemeni.

Cu privire la națiunea română, domnul ambasador nu știe că naționalismul său a fost totdeauna de natură geopolitică, românii urmărind mereu să își consolideze securitatea iar nu să își afirme superioritatea față de alte comunități etno-culturale. Creștinismul românesc (și aici includ și cea mai mare parte a minorităților naționale) este inspirat de Dumnezeul iubitor și milostiv al Noului Testament iar nu de cel războinic și răzbunător al Vechiului Testament cu care au venit în bagaje pionierii americani. Biserica ortodoxă română este o biserică apostolică și prin aceasta aristocratică, respectiv una tolerantă și laică (sic!), lispită de tentații politice sau practici prozelitiste, cum este cazul majorității confesiunilor americane. Ca stat, deși fondată pe principiul naționalităților, România este astăzi o națiune civică, seculară și multiculturală. În mod tradițional ea este un spațiu de imigrare iar nu de emigrare (cu excepția relativă a ultimei jumătăți de secol), care nu se teme de străini tocmai întrucât i-a asimilat în mod pașnic pe toți cei care s-au stabilit pe teritoriul ei. Că au venit aici ducând în mână ramura de măslin sau au cerut pământ și apă, toți străinii ajunși pe ceea ce este astăzi teritoriu românesc, s-au făcut, vorba poetului, o apă și-un pământ. În felul ei România este un creuzet cultural (melting pot) ca și America, cu mențiunea că în el nu se topesc și se amestecă identități diferite ci identitățile sosite mai târziu se integrează într-un fond preexistent care astfel se transformă mereu rămânând în esență același (sic!). Spre a-și feri supușii de o asemenea asimilare, Imperiul Otoman le-a interzis musulmanilor să se stabilească la nord de Dunăre, în Principatele danubiene, să își întemeieze aici afaceri sau să își construiască moschei. De aceea peisajul românesc nu este marcat de prezența pitorească a minaretelor, cum se întâmplă în Balcani. “Visul românesc” a fost pacea; spre deosebire de “visul american” care a fost dominația.

Dacă ar fi știut toate acestea, domnul ambasador al SUA ar fi înțeles că actuala problemă a refugiaților arabo-musulmani nu are pentru români caracter cultural ci ține de securitate. În consecință ea nu are a fi rezolvată în termeni morali ci din perspectivă geopolitică. A o aborda din alt unghi este egal cu a le spune românilor că parteneriatul strategic româno-american nu valorează doi bani. Or, dezamăgirea românilor și americano-scepticismul subsecvent ei sunt în defavoarea Americii, mai ales în contextul celui de al treilea război mondial în curs de desfășurare.

2. Sentimentul de teamă are și el două rațiuni.
În primul rând, convingerea că antiamericanismul în creștere galopantă al românilor, pe focul căruia toarnă gaz prin panseurile sale însuși ambasadorul american, reprezintă o gravă amenințare la adresa securității naționale a României.

În al doilea rând, teama descinde din revelarea faptului că planul SUA nu ar fi acela de a avea în România, cu bunele și relele ei, un partener strategic ci de a demola identitatea „vechii Românii” pentru ca pe ruinele ei să clădească, după expresia dlui Klemm, „o nouă Românie”; nu neapărat islamică ci anațională și prin asta neeuropeană. Această Românie nu este descrisă de ambasadorul american de manieră afirmativă, substanțială și pozitivă, ci de manieră exclusivă, procedurală și negativă. „Noua Românie” nu oferă ci exclude – exclude „corupția”, adică, potrivit Codului lui Klemm, pe toți cei care apără identitatea și interesele „vechii Românii” – și nu zidește ci ordonează – adică instaurează teroarea statului așa zis de drept, prin care știm deja că, în virtutea aceluiaș Cod, se înțelege „complexul militar-judiciar” fundamentat pe concepții autoritar-populiste, care se învârte în jurul axei DNA-SRI.

Analizând mesajele simbolice ale recentului bilanț al DNA am dovedit că acestă instituție și universul al cărui centru este, dezvoltă o mentalitate de tip totalitar. Nu mai revin asupra argumentelor. Cum atunci când vorbește de „stat de drept” dl Klemm totdeauna la acest univers se referă, înțelegem ce are în vedere atunci când ne spune că proiectul „noii Românii” are ca obiectiv principal omnipotența „statului de drept”. Dacă Lenin se pare că dorea să organizeze statul ca pe o pușcărie perfectă în care urmau a fi reduși la neant dușamnii de clasă ai proletariatului, „statul de drept” al domnului Klemm, inspirat de ideologiile dreptei radicale, ambiționează realizarea unui cadru similar dar pentru exterminarea dușmanului de rasă. Nu este vorba de rasă în înțelesul etnic, căruia naziștii îi dădeau o conotație biologică, ci în înțeles cultural. Tot ereditatea este în discuție dar nu cea biologică ci cea culturală. Iată ce ni se pregătește. Să spunem lucrurilor pe nume.

3. Sursele revoltei față de acest mesaj sunt multiple. Cum să nu te revolți atunci când îl vezi pe ambasadorul american că îți vorbește sfătos despre statul de drept, în timp ce încalcă fără remușcări normele dreptului internațional codificate în Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state?! Cum să nu te cuprindă o sfântă indignare când același domn te îndeamnă să îi primești cu căldură și chiar să îi naturalizezi cu generozitate pe imigranții arabo-musulmani, la numai câteva săptămâni după ce tot el ne explica cu aceeași convingere că ridicarea vizelor de călătorie pentru români în SUA este exclusă și în timp ce țara sa a înălțat un zid (asemănător celui construit de comuniști la Berlin în timpul Războiului Rece) pentru a opri imigrația mexicană!? (Imigrație care înseamnă de fapt revenirea mexicanilor pe pământurile de unde au fost izgoniți prin forța armelor de nobilii înaintași ai dlui Klemm.) Cum să nu ți se urce sângele la cap când reprezentantul SUA ne îndeamnă să căutăm un Einstein printre sărmanii refugiați arabi fugiți din calea haosului ucigaș pe care tocmai necugetata politică americană l-a stârnit dar nu suflă o vorbă despre repatrierea Einstenilor români din Sillicon Valley, răpiți nouă în detrimentul viitorului „vechii Românii”!? Cum să nu te apuce nebunia când cel care zi de zi îi îndeamnă pe români să se urască între ei, să își renege conducătorii și să își distrugă elitele, le cere să îi iubească pe străini?! Nerușinarea se pare că nu are margini.

4. Textul ambasadorului Klemm este pentru mine și o sursă de imensă durere. Sunt inițiatorul parteneriatului strategic româno-american. Ideea acestui parteneriat s-a născut în biroul meu de la Ministerul Afacerilor Externe, în discuțiile cu consilierii mei și ea a fost dusă de mine la Washington cu prilejul vizitei efectuate acolo în aprilie 1997. Atunci am afirmat o dorință care sintetiza o întreagă filosofie politică: „prefer ca România să devină membru NATO ca partener strategic al SUA decât să devină partener strategic al SUA ca membru NATO.” Tot atunci – și de atunci încoace fără încetare – le-am spus compatrioților mei că parteneriatul cu SUA reprezintă principala garanție a securității noastre și că dacă nu dorim ca marile puteri euro-atlantice și euro-asiatice să facă tot felul de tranzacții peste capul nostru și pe seama noastră (aceasta incluzând strivirea noastră în cleștele geopolitic ruso-german), este esențial să menținem o relație specială cu Washingtonul, bazată pe inserarea utilă a României în strategia americană din regiunea Mării Negre și la gurile Dunării. Aceste idei, analizate și acceptate de principiu cu omologul meu, Secretarul de Stat Madeleine Allbright, și adjunctul acesteia, Strobe Talbott, au fost confirmate odată cu vizita oficială a Președintelui Bill Clinton la București, în iulie 1997, și transpuse în limbaj tehnic prin documentul convenit de mine cu asistentul Secretarului de Stat, Mark Grossman, tot la București, în toamna aceluiaș an. La baza parteneriatului așezasem cu mândrie și speranță cei patru „C”: comunicare, consultare, concertare, cooperare. Ulterior aveam să coprezidez împreună cu fostul Secretar american al apărării, William Perry, Comitetul de acțiune al parteneriatului strategic româno-american.

Ce poate fi mai dureros decât să vezi un asemenea proiect năruindu-se sub povara aroganței, frivolității, stupizeniei și iresponsabilității strategice dovedite de urmașii celor care l-au construit?! Ce poate fi mai trist decât constatarea că „parteneriatul celor patru C” se transformă într-un jalnic protectorat care nici măcar nu urmărește salvarea României istorice ci înlocuirea ei cu o „nouă Românie” fără trecut și vitregită de identitate, proiectată în laboratoare neromânești, inspirată de modele neromânești și croită după interese străine națiunii române autentice?! Ce poate fi mai tragic decât sentimentul că ți-ai împins compatrioții pe un drum care riscă să îi ducă spre neant, spre dispariția din istorie sau, în cel mai bun caz, spre rămânerea la periferia istoriei ca o națiune-surogat?! Vă asigur că este o durere atât de mare încât nici o alta nu mai contează și nici o amenințare nu mai sperie.

5. De unde vinde disprețul? Excelența Sa vorbește românilor pe un ton profesoral. Le dă exemple din viață. Spune ce le lipsește. Îi îndeamnă să fie buni și înțelepți. Le explică „pe înțelesul lor” la ce sunt utili imigranții și de ce valul lor nu este o „invazie” ci o „oportunitate”.

Nu știu dacă dl. Klemm își dă seama dar procedând astfel el ofensează inteligența unui întreg popor și abuzează de ospitalitatea sa. Bunăvoința afișată ostentativ nu este decât ipocrizie. Reacția față de asemenea prelegeri moraliste nu poate fi decât aceea de dispreț.

Dincolo de atari aspecte, nu poate scăpa atenției o presupusă subtilitate. Ambasadorul american face apel la mila românilor față de cei izgoniți de nevoi existențiale de pe melagurile lor natale, spre a aluneca ușor de la ideea ca aceștia să fie găzduiți în România la aceea ca ei să fie naturalizați în România. Soluția preconizată nu este așadar provizorie ci definitivă. Acești noi cetățeni români, ne învață domnul Klemm, nu numai că vor contribui la construirea unei economii românești vibrante ci și la făurirea unei culturii românești tot atât de vibrante. Cum, spre deosebire de economie, care are legi universale și beneficiază de tehnologii globalizate, cultura este un mod specific de a crea valori și de aceea conferă identitate unei națiuni, rezultă că, de fapt, ni se sugerează că românii trebuie să renunțe la actuala lor identitate; că actuala cultură românească ar trebui să se stingă pentru a face locul unei alte culturi. Lucru perfect coerent cu teza „noii Românii”, precum și cu aceea a distrugerii, inclusiv prin condamnări penale și încarcerări, a elitelor României vechi. Aflăm astfel de unde vine ideea „resetării întregii clase politice românești” strigată în mod spontan de niște „tineri frumoși și liberi” dar spălați pe creier, apăruți din neant și dispăruți tot acolo, ale căror „juste doleanțe” privind înlocuirea unui guvern democratic cu unul tehnocratic au fost susținute public de ambasadorul SUA.

Venite din partea unui inamic, asemenea șmecherii subversive sunt de înțeles. Când ele sunt opera unui aliat, se numesc trădare și trebuie să li se răspundă cu întregul dispreț cuvenit trădătorilor.

6. Domnul Hans Klemm mi-a trezit, însă, și mila. Cred că pe undeva el este de bună credință. Asta în sensul că face răul cu convingerea că face bine. Atâta știe, atâta înțelege, atâta spune.

Domnia sa face parte dintre aceia care sunt convinși că pe lume este doar atâta lumină câtă intră pe fereastra casei. De aceea nici nu și-a dat seama că prin spusele sale îi va ambarasa nu numai pe americanofobi ci și pe americanofili; ba chiar și cozile de topor năimite din România care, iată, s-au limitat la a difuza sec și fără comentarii „învățăturile” domnului Klemm ca pe un simplu editorial, deci ca pe produsul unui gen literar prin care autorul comunică liric exclusiv opinii personale.

La urma urmelor ambasadorul are dreptate când spune că imigranții aduc cu ei energii proaspete, imaginație, inițiativă, forță de muncă, spirit antreprenorial, îmbogățind cu ele țările în care se așează. Când o asemenea țară este una ca România, cu o populație rărită, îmbătrânită și cam leneșă, un asemenea aport de resurse umane este o binefacere. Dacă acceptându-l arăți și empatie pentru niște bătuți de soartă obligați să își părăsească vetrele străbune și să își caute norocul printre străini, cu atât mai bine. De ce atunci atâta supărare? Aceasta nu poate fi decât propagandă antiamericană pusă la cale de ruși sau eventual de nemți; nu-i așa? Virulența ei arată că „industria anticorupției” mai are mult de lucru și că secția judecătorească a DNA trebuie să își intensifice eforturile pentru a trimite la ghilotină pe „teroriștii” care dinamitează șantierul “României americane”.

Instincul îmi spune că domnul Klemm este un om onest și loial. El crede sincer că ceea ce spune este purul adevăr și că spunându-l servește cu devotament pe cei care l-au trimis în România și interesele legitime ale țării sale. De aceea muncește cu hărnicie pentru a le explica românilor ce așteaptă SUA ca ei să facă spre binele lor și al parteneriatului transatlantic. Cu cât explică mai mult, însă, cu atât devoalează mai mult proiecte de a căror malignitate nu este conștient și care îi înstrăinează pe români de acest parteneriat, altminteri, în formula lui inițială dar și în condițiile actualelor raporturi internaționale de putere, atât de necesar lor.

Această contradicție între iluzie și realitate, între intenții și fapte, între așteptări și rezultate, este sursa legitimă a unei imense tristeți.

7. Ea este însă și declanșatoarea unui imens hohot de râs; căci originea comicului stă în diferența dintre aparență și esență.

Domnul ambasador nu știe despre ce vorbește. Bunăoară nu știe că la contactul dintre civilizații diferite înflorește corupția, crima organizată, terorismul și traficul ilicit. Nu știe – sau a uitat, întrucât corectitudinea politică îi cere să uite – că imigranții europeni care au traversat Atlanticul cu poruncile Vechiului Testament în suflet, nu s-au stabilit în sânul unei comunități etno-culturale preexistente, ci și-au fondat coloniile (viitoarele SUA) pe un teren pustiit de băștinași prin aceleași metode sângeroase prin care, în antichitatea biblică, evreii și-au luat în primire „pământul promis”. Nu știe că sintezele culturale necesită secole spre a se realiza fără violență iar asta numai în măsura în care aportul nou vine gradual și în doze mici. Altminteri orice forțare alimentează xenofobia, intoleranța, purificarea etnică, genocidul și alte crime similare ce chiar dacă nu pot fi scuzate, pot fi explicate; căci răul, după cum spune Shakespeare, nu este în stele ci este în noi. Ar fi suficient ca domnul Klemm să studieze istoria țării de origine a familiei sale, Germania, pentru a o afla. Ca american de primă generație probabil că nu a făcut-o; așa cum nu vor fi lăsați să o facă cu istoria patriei lor nici românii de „ultimă generație” hărăziți a fi constructorii „noii Românii”.

Nu știe dar vorbește domnul ambasador. Vorbește pentru că nu știe. Mai cu seamă nu știe că nu știe. Or, acest contrast dintre seriozitatea cu care vorbește despre ce nu știe crezând că dânsul știe iar noi nu știm, pe când în realitate noi știm dar dânsul nu știe, provoacă o ilaritate de nestăpânit. Mai ales la un popor care, potrivit lui Petre Țuțea, este trist (cum să nu fii trist cu asemenea aliați?!) dar are mult umor.

8. Toate aceste sentimente se sintetizează într-unul de disperare. Aceasta are explicații multiple și oarecum contradictorii.

Nu ar fi corect să nu spunem că unele dintre aspectele relevate de ambasadorul Hans Klemm sunt juste.

Declinul demografic al Europei este o realitate. Europa are nevoie de sânge proaspăt și energii noi. Cum demografia este mama istoriei, tendințele ei actuale pe „bătrânul continent” sunt îngrijorătoare și impun schimbarea politicii în domeniul azilului și imigrației. O politică obligatoriu europeană a cărei adoptare a întârziat nu din cauza României ci a șovinismului bunăstării, specific democrațiilor decadente din Europa occidentală.

Este de asemenea adevărat că globalizarea este un fenomen natural și că separarea strictă a națiunilor culturale nu mai este realistă. De altfel, în istorie au dispărut atâtea mari civilizații – cea asiriană, cea babiloneană, cea egipteană etc. – iar omenirea a mers înainte. În măsura în care națiunile sunt un produs natural al istoriei ori cel puțin au fost impuse de nevoi apărute natural pe o anumită treaptă a istoriei, ele nu pot fi menținute artificial, împotriva mersului istoriei. Solidaritatea umană, pe deasupra frontierelor culturale care în mod tradițional ne despart, este azi nu doar o țintă nobilă, de atingerea căreia depinde pacea universală, dar și o țintă posibil de atins. Această idee stă la baza proiectului UE ca uniune de națiuni și de cetățeni.

Deocamdată este greu de conceput o lume în care valorile morale abstracte iau locul intereselor – individuale sau naționale. Egoismul rămâne să domine acțiunea oamenilor și a statelor. Nici o națiune nu poate lăsa garda jos în asemenea condiții. Ceea ce se poate face este, însă, ca, prin gestiunea comună a resurselor necesare dezvoltării, interesele naționale să poată fi definite de manieră convergentă într-un context geopolitic comun iar competiția dintre națiuni să fie moderată, lăsând locul concurenței dintre persoanele private. Totodată, este posibil ca egoismul exclusivist primitiv, de factură tribală, să fie înlocuit de solidaritate ca unică formă de egoism inteligent.

Or, te apucă disperarea când vezi cum o dezbatere serioasă, rațională și pozitivă asupra tuturor acestor teme esențiale este compromisă prin intrarea unui elefant moralist în magazinul de porțelanuri al multipolarismului asimentric global, amplificându-i dezordinea și așa uriașă.

După cum tot disperare se naște la constatarea refuzului diplomației americane (sau poate numai a ambasadei SUA la București) de a lua contact cu toate segmentele societății românești pentru a le asculta și a înțelege astfel mai bine realitatea românească. În loc să primească mâna întinsă de către românii care iubesc America precum sarea în bucate, dl ambasador Hans Klemm, asemenea unui Rege Lear american, preferă să se intoxice cu lingușirile înșelătoare ale unor prieteni falși, în spatele cărora nu este exclus să se ascundă chiar adversarul strategic de care se teme.

În fine, la disperare te duce inacțiunea servilă a diplomației românești. Nu este posibil ca văzând cum principalul tău parteneriat strategic se prăbușește sau se transformă într-un proiect neocolonial, să rămâi în pasivitate cu un zâmbet complezent, sperând că potopul va veni după plecarea ta. Domnul ambasador Klemm ar fi trebuit de mult invitat la MAE pentru o discuție clarificatoare. În paralel, ambasadorul României la Washington ar fi trebuit să ceară audiență la Secretarul de Stat John Kerry spre a-i exprima îngrijorarea față de demersurile diplomației americane la București, demersuri susceptibile să afecteze atât securitatea României cât și interesele vitale ale SUA în Europa orientală. Sunt convins că prin asemenea gesturi ceva s-ar putea îndrepta. Nimeni nu ridică însă un deget. Nimeni nu ajută America să înțeleagă și România să se salveze. Ceea ce este exasperant.

De aceea, totul rămâne pe umerii societății civile sau mai ales la voia hazardului unor luări de poziție izolate precum cea de față.

Știu că acest text va trezi reacții murdare. Echipa de zgomote a forțelor întunericului va sări să spună că sunt agent al Rusiei, că sunt corupt, că sunt naționalist și xenofob, că nu știu formula apei, că sunt conspiraționist, că sunt nepotul lui Brucan sau al mai știu eu cui, un hybris fără principii care se sinucide numai pentru a atrage atenția asupra sa. Eu care am creat parteneriatul româno-american; eu care am redactat Declarația de la Oradea privind România civică și multiculturală; eu care am denunțat printre primii corupția de sistem din România și de corupt ce am fost am rămas printre cei mai săraci oameni politici români, al cărui nume nu se găsește în nici una dintre rețelele de prădători vinovați de pauperizarea țării.

Toate acestea nu contează. Fiecare are o viață și această viață este arma cea mai puternică prin care poate înfrânge răul. Nimic nu poate alunga mai eficient tenebrele și mobiliza mai mult forțele binelui decât acceptarea senină a crucii. De aceea, pentru a-i convinge pe români să nu se teamă ci să se ridice în apărarea identității, demnității și libertății lor, am spus ceea ce am spus. Dixit et salvavi animam meam (am spus și astfel mi-am salvat sufletul).

Sursa: Adrian Severin 10.03.2016

Cine este adevăratul inamic al României?

Postat pe: 01.03.2016 06:03:13

Nu demult mă aflam într-un microbuz, într-una din desele deplasări prin intermediul căreora îmi câştig existenţa. La radioul maşinii tocmai se derula un scurt buletin de ştiri. Am aflat astfel că „strategia pentru apărare a României”, formulată de preşedintele Johannnis a fost temporizată de parlament, urmând a fi analizată de comisia pentru apărare.

 "Mare scofală" - mi-am zis. „ Oricum nu se va face nimic pentru rezolvarea adevăratelor probleme cu care mă confrunt eu, ceilalţi călători din microbuz, cetăţenii obişnuiţi ai României”. Comentatorul , pe numele său Moise Guran, un cunoscut adulator al Americii şi un anti-rus fanatic tocmai spunea următoarele: „Acum, dragi ascultători, trebuie să spunem răspicat ce a spus d-l preşedinte Johannis cu jumătate de gură: cine este adevăratul inamic al României: Rusia, care prin oligarhii săi”...

„ Du-te dracului, jigodie nenorocită!”- răbufni şoferul. „ Dom’le, zău că m-am săturat ! Numai vorbe despre război, despre corupţie! Toată ziua aud la radio şi la televizor numai de procurori, de tribunale! Da’ despre locuri de muncă, despre asistenţa medicală, despre învăţământ nu zice unu’ nimic, arde-i-ar focu’! Să aud şi eu că s-a deschis o fabrică, să văd iar oameni mergând la lucru cu miile aici, la Mija, cum era pe vremea lui răposatu’! O femeie în vârstă  sări şi ea cu gura: „ Aşa este! Păi mie mi-e uşor când  fi-mea şi ginere-miu sunt de şase ani în Spania, la muncă, iar eu tre’să am grijă de nepoţi! Ăştia s-au îmbogăţit din furat şi acum mai bat câmpii despre războaie cu ruşii şi alte prostii! Păi ce treabă am eu, sau mata, sau mata să ne batem cu ruşii? După ce că suntem ca vai de noi, război ne mai trebuie?”. Şoferul interveni din nou: „ Am avut acu’ o lună cursă la Constanţa. Văzui lângă Slobozia coloana aia mare de TAB-uri americane. Păi uite cine vrea război cu ruşii, uite cine vrea să ne bage în rahatul lor! Măi oameni buni, ce caută ăştia în România? Nu cumva ăştia or fi inamicii noştri???”

I-am dat în gând o bere şoferului pentru concluzia trasă. Numai în gând, fiindcă ştiam că nu-şi va permite un asemenea lux decât acasă, la căderea nopţii, când programul său istovitor de lucru va lua sfârşit. Am intuit că prestaţia lui Moise Guran este doar începutul unei noi campanii anti-ruse ce se va desfăşura în media. De, Klaus Johannis nu a fost suficient de virulent la adresa Rusiei când şi-a expus „strategia”, iar parlamentarii...ce ruşine, dom’ le, au „pactizat cu inamicul”!

Păi treabă-i asta? Congresul american tocmai ce a alocat la începutul primăverii nişte milioane de dolari pentru propaganda anti-Rusia şi anti-Putin: „jurnaliştii profesionişti” români, campionii absoluţi ai slugărniciei, vor ieşi la atac pentru a prosti- pentru a câta oară?- populaţia României, căreia nu-i este clar că „ruşii sunt sursa tuturor relelor”....Am concluzionat: toţi cărătorii ăştia de vorbe vor fi mobilizaţi să iasă la atac, pentru a-şi menţine salariile grase, de mii şi zeci ce mii de euro lunar!

Nu m-am înşelat: în seara aceleiaşi zile, „dom’ pastor” Mihai  Gâdea a transformat a sa emisiune „Sinteza zilei” într-o veritabilă „adunare” care semăna, prin virulenţă şi fanatism, cu o întrunire a „Martorilor lui Iehova”. Fireşte, virulenţa şi fanatismul erau îndreptate asupra Federaţiei Ruse, asupra preşedintelui rus Vladimir Putin. Nu am prins de la început această emisiune, însă îmi pot imagina cum Gâdea a făcut realmente spume la gură împotriva Rusiei . Cam în stilul cum făcea prin 1993, la Sala Palatului, la o „campanie de evanghelizare”, când era un tânăr „pastor” în plină afirmare. Mesajul: „Sistemul rusesc: oligarhie, crime-un sistem oribil!” este o predică al naibii de convingătoare, care pătrunde în plan emoţional în subconştientul fraierilor!

Măi pastore, ce-ar fi dacă ţi-aş spune de un sistem cu mult mai oribil, care prin mişculaţii bursiere distruge economii întregi, care lasă oamenii fără slujbe, care-i dă afară din locuinţe, care distruge oraşe altă dată înfloritoare (vezi Detroit?) Un sistem care vrea să-şi impună hegemonia în toată lumea, prin „revoluţii”sângeroase, prin lovituri de stat, prin jaf şi asasinat economic? Este însuşi sistemul care te plăteşte cu un salariu exorbitant, care îţi oferă vilă de lux şi maşină ultimul răcnet! Şi pentru ce, mă rog? Pentru a „propovădui”, adică a manipula şi perverti conştiinţe, a îndobitoci  mulţimile isterizate!

Corpolentul jurnalist Bogdan Chirieac s-a trezit un pic din proverbiala sa somnolenţă  şi a emis următoarea cugetare: „Românii au în ei o genă antirusească” (....)  Dacă tăceai, „morsă competentă” rămâneai! Dacă este să facem o întoarcere în timp, observăm că influenţele slave în limba română  sunt semnificative. De exemplu, denumirile multor râuri din România sunt de origine slavă( Bistriţa, Prahova, Cricov, Dâmboviţa, Ialomiţa, etc). Iar prin mijlocirea bisericii ortodoxe, alfabetul chirilic a fost folosit până la începutul sec. XIX. Ca să nu mai vorbesc de legăturile în plan economic şi social ce au existat între români şi ruşi. Şi care, oricât ţi s-ar părea de ciudat, există în continuare! Hai să luăm un exemplu: în târgurile şi oboarele din România vin cetăţeni din spaţiul ex-sovietic să vândă diverse mărfuri. Mai toţi vorbesc ruseşte. Iar românii cumpără de la ei diverse mărfuri utile. La nivelul întregii Românii, este vorba de zeci de mii de oameni, români şi ruşi, care interacţionează paşnic, care vând şi cumpără. Dacă românii ar avea gena aia antirusească de care vorbeşti, nu ar mai cumpăra „de la ruşi”şi i-ar lua la goană. Se întâmplă aşa ceva? Nicidecum! Degeaba ai plasat „gulguta” asta, Bogdan Chirieac, aşa ceva nu va prinde!

Mai bine ai grijă să nu te faci de râs precum colegul tău, Radu Tudor, care „ a comis-o” într-o mai veche dezbatere la Antena 3. Evident, era vorba despre ruşi. Atunci, Radu Tudor i-a dat colegei sale Dana  Grecu următoarea replică. „ Eu am exclus total din vocabularul meu cuvintele de origine slavă”. Iar următoarea frază rostită de el a sunat cam aşa: „ Rusia este vinovată de toate aceste rele”! Hait !... Oare acestui filfizon încrezut nu i-a spus nimeni  că „vinovat” este unul şi acelaşi lucru atât în limba rusă, cât şi în limba română? Halal cultură de „jurnalist profesionist”...

Fireşte, Radu Tudor s-a simţit în elementul său: a dat ochii peste cap şi a început cu istericalele: „Dacă România se va trezi la graniţă cu Rusia ? Trebuie să ne apărăm ţara împreună cu aliaţii noştri ! ”Măi Răducule, am mai fost la graniţă cu Rusia şi vom mai fi. Iar dacă este să ne „apărăm ţara împreună cu aliaţii noştri”, du-te tu, împreună cu toţi îmbuibaţii acestui regim alături de „aliaţii”ăştia la luptă! Pentru că aveţi ce apăra: averile şi privilegiile voastre! Să nu aveţi pretenţia să lupte pentru voi cei spoliaţi, cei lipsiţi de cele mai elementare drepturi, cei care au fost siliţi să plece în lumea largă pentru o bucată de pâine!

De remarcat intervenţia unui invitat, Răzvan Savaliuc: „Politicienii noştri se gudură pe lângă orice oficial american care vine în vizită la noi, se plâng de tot soiul de greutăţi...” Răzvan Savaliuc a spus un adevăr. Se mai poate adăuga faptul că politicienii români sunt campioni absoluţi ai servilismului şi linguşelii, că se toarnă între ei, că vând pe nimica toată înformaţii importante şi active ale ţării care le-a oferit atâtea privilegii!

Cam acesta a fost circul greţos cu iz de adunare iehovistă patronat de Gâdea la Antena 3. Un circ menit să isterizeze şi să prostească populaţia României! Să abată atenţia de la problemele grave din plan economic şi social, care sunt un adevărat pericol pentru siguranţa naţională a României!

Dar să ne întoarcem la întrebarea care a fost pusă la „Europa FM”. Chiar aşa: cine este adevăratul inamic al României? Să lăsăm deoparte lozincile antiruseşti şi să judecăm la rece. Să despicăm firul în patru, cum s-ar spune.

Aşadar, inamicul este cel care, de-a lungul vremii,  a iniţiat acea propagandă cu „ţara tuturor posibilităţilor”, o propagandă parşivă, menită să ne facă să credem că peste Atlantic curge lapte şi miere şi umblă câinii cu covrigi în coadă. Este cel care a cumpărat oameni din sectoarele vitale ale României, dispuşi la trădare pentru câţiva arginţi. Pacepa a fost doar un început. Este cel care, prin mecanisme financiare speculative a ruinat economia naţională încă din anii’80. Este cel care, alături de alţi aliaţi, a orchestrat „revoluţia” din decembrie 1989, preludiu al altor „revoluţii” ce au urmat pe mapamond. Executate după aceeaşi schemă. Este cel care, prin slugile sale prea-supuse ce formează clasa politică din România, a distrus economia naţională a României, iar ceea ce a rămas a aservit-o transnaţionalelor sale. Este cel care a creat nişte structuri de forţă, direct subordonate, cu care dictează cum vrea în România. Este cel care, sub masca făţarnică de „aliat” vrea ca teritoriul României să fie o imensă bază militară, al cărei scop este un atac împotriva Federaţiei Ruse. Este cel care vrea să reducă populaţia României prin „ieşirea din sistem pe cale naturală” a persoanelor  trecute de 45 de ani, iar pe restul, care n-au apucat să plece din ţară, să-i folosească drept carne de tun în viitorul conflict, pentru interesele sale!

În concluzie: adevăratul inamic al României sunt Statele Unite ale Americii!

Autor: Marian Rădulescu

Sursa: ACS-RSS.ro 27.06.2015

Decăderea Occidentului – Statele Unite ca ţară a răului absolut

Postat pe: 10.01.2016 11:01:55

Originile situaţie actuale zac adânc în istoria Occidentului şi a proceselor sociopolitice desfăşurate în această parte a lumii. Istoria Europei Occidentale a adus societăţile acesteia la momentul în care individualismul, raţionalismul, materialismul şi reducţionismul economic au început să domine treptat, pentru ca apoi, în baza capitalismului format şi a burgheziei, să triumfe. Ideologia liberalismului a devenit ultima expresie a sistemului burghez. Tocmai acest concept ideologic, filozofic, politic şi economic a condus la situaţia actuală. În timpul Modernităţii, Europa a reprezentat leagănul civilizaţiei liberale materialiste, impusă celorlalte popoare ale Pământului prin politicile colonialiste şi imperialiste. În acest sens au fost utilizate cele mai atroce forme de convingere: spre exemplu, în secolul al XVI-lea, europenii au recreat instituţia sclaviei, care încetase să mai existe în urmă cu o mie de ani sub influenţa eticii creştine. Europenii au recurs la această practică respingătoare exact în momentul când Occidentul a început să elaboreze teoriile umanismului, gândirii libere şi democraţiei. Prin urmare, sclavia a reprezentat o inovaţie a capitalismului şi a ordinii burgheze. Sistemul burghez a fost instituit în coloniile europene; în cazul unora dintre ele acesta a atins expresia cea mai clară şi intensă, provocând sfârşitul logic al căii burghezo-democratice. Statele Unite ale Americii, un stat colonial bazat pe sclavie, individualism, egoism şi dominaţia banilor şi materialism, a devenit apogeul civilizaţiei occidentale burgheze în epoca modernă. Treptat, fostele colonii europene au devenit centre de putere independente şi, la mijlocul secolului XX, au devenit centrul tuturor civilizaţiilor occidentale şi polul în jurul căruia gravitează sistemul capitalist global. În urma prăbuşirii Uniunii Sovietice puterea SUA a încetat să mai fie contrabalansată de cea a blocului socialist, devenind centrul incontestabil al sistemului burghez global. Cei care făceau parte din elita americană au devenit membrii privilegiaţi ai oligarhiei globale, definind practic acest organism. Totuşi, în prezent oligarhia globală are în componenţa sa şi numeroase persoane din afara clasei politice americane, aceasta incluzând totodată oligarhia europeană şi elitele burgheze parţial occidentalizate din alte părţi ale lumii. Statele Unite au rămas coloana vertebrală a ordinii mondiale moderne în jurul căreia este structurat restul lumii. Puterea militară americană reprezintă un factor strategic major al politicii globale, sistemul economic american constituie un model pentru restul lumii, mass-media americană formează practic o reţea mondială, clişeele culturale americane sunt imitate şi parodiate în întreaga lume, iar progresul tehnologic american se află în vârful dezvoltării tehnologice la nivel mondial. În acest fel, însăşi populaţia SUA joacă un rol de ostatec pasiv, controlată de elitele globale, care folosesc instrumentele statului american pentru a-şi implementa obiectivele. Statele Unite formează un robot uriaş, controlat de oligarhie. Acesta personifică spiritul ordinii mondiale, ceea ce implică în sine un dezastru iminent şi reprezintă o expresie a răului, injustiţiei, opresiunii, exploatării, înstrăinării, colonialismului şi imperialismului.Statele Unite şi politicile implementate de acestea în întreaga lume reprezintă o calamitate teribilă şi un factor de susţinere şi consolidare a actualei stări de fapt. Toate tendinţele catastrofale ale epocii noastre izvorăsc din această fundaţie.

Economia americană se bazează pe dominaţia sectorului financiar, care a subminat complet valoarea producţiei industriale şi agriculturii. Marea majoritate a cetăţenilor americani sunt angajaţi în sectorul serviciilor terţe, fără să producă nimic concret. Parazitismul financiar american este aplicabil întregii planete, deoarece dolarul, care este tipărit fără limite de Rezerva Federală, reprezintă principala monedă de rezervă la nivel mondial. Economia mondială este centrată pe SUA şi operează în beneficiul SUA, indiferent dacă această economie este activă, eficientă sau nu.

Statele Unite consumă în prezent cel mai mare procent resursele mondiale pe cap de locuitor, contaminând atmosfera cu reziduuri toxice şi aruncând miliarde de tone de deşeuri în mediu. SUA consumă resursele restului planetei şi stabileşte controlul asupra acestor rezerve prin dominaţie militar-strategică, diplomatică şi economică. Prin urmare, SUA poate stabili preţurile la nivel mondial pentru un anumit produs de care, de cele mai multe ori, beneficiază tot America. Acest model al hegemoniei americane mondiale creează un dezechilibru major în economia mondială, precum şi o injustiţie şi o exploatare, apropiindu-ne de epuizarea inevitabilă a resurselor. Distribuţia de resurse naturale în întreaga lume este efectuată de SUA, aceasta fiind condusă exclusiv de interesele americane sau ale elitei transnaţionale, o măsură preliminară pentru catastrofa globală inevitabilă. Societatea americană a mers mai departe ca orice societate occidentală pe drumul atomizării, individualizării şi perturbării legăturilor sociale. Construită de imigranţi din toate colţurile lumii, societatea americană a iniţiat începuturile cultului identităţii individuale. Separat de un colectiv specific şi de originile sale, modelul vest-european a reuşit să ajungă la apogeul său pe teritoriul american în condiţii perfecte de laborator. Societatea americană nu doar că s-a dezintegrat treptat în indivizi atomizaţi, ci a fost întotdeauna formată din aceste elemente. Din acest motiv, individualismul şi-a atins concluzia logică în SUA, iar statele socialiste au rămas mult în urma SUA şi a Occidentului în ansamblu în acest proces.
Procesul de individualizare şi-a atins limitele extreme de evoluţie în SUA prin experimentele de dezvoltare a fiinţelor post-umane, cunoscute sub numele de transumanism. Succesul cercetătorilor americani în domeniul clonării, ingineriei genetice şi hibridizării sugerează că, la un moment dat, vom fi martorii apariţiei unor fiinţe post-umane autentice.

Societatea americană s-a bazat iniţial pe un amestec de culturi, naţiuni şi grupuri etnice, conform principiului ”creuzetului”. Rezultatul acestui proces este absenţa legăturilor etnice naturale. Dispersându-şi influenţa şi în restul lumii, SUA promovează, de asemenea, principiul cosmopolit, proclamându-l drept normă universală. Mai mult decât atât, acţionează ca motor al acesteia, privând sistematic ţările de dreptul la suveranitate naţională şi neimplicare în afacerile interne, atunci când acest lucru este propice intereselor sale. Invaziile şi ocupaţiile Serbiei, Afghanistanului, Irakului şi Libiei de către SUA/NATO constituie exemple elocvente ale acestui tip de practică. SUA joacă un rol esenţial în promovarea cosmopolitismului şi privarea de suveranitate a naţiunilor şi statelor.

Mass-media globală, care are pe conştiinţă crearea unor imagini virtuale absolut false ale lumii, în conformitate cu interesele oligarhiei mondiale, sunt în principal americane şi reprezintă o extensie a mediei şi politicilor americane. Acţionând în interesul elitei transnaţionale, aceasta îşi bazează modul de operare pe reţeaua de informaţii SUA. Societatea americană însăşi este marcată de o populaţie în general extrem de ignorantă, care denotă o lipsă de cultură, combinată cu încrederea cu naivitate în concepte complet false, înşelătoare şi inventate – generate de industria divertismentului, media şi alte mijloace. Acest model de ignoranţă, care prezintă o imagine caricaturizată a lumii, societăţii, istoriei etc. Sistemul american de cunoştinţe, care se axează exclusiv pe interese pragmatice şi materiale, se bazează în cea mai mare măsură pe exploatarea intelectualilor şi este formată aproape complet din imigranţi din alte ţări. Acest lucru reprezintă culmea deformării sferei cunoştinţelor de dragul propagandei, precum şi al beneficiilor pecuniare şi utilitare.

Americanii interpretează conceptul de progres într-un mod foarte distinct. Aceştia cred în potenţialul nelimitat de dezvoltare al propriului sistem economic şi au certitudinea viitorului care, din punctul lor de vedere, ar trebui să fie unul ”american”. Mulţi dintre ei cred sincer în propagarea ”modului de viaţă american” asupra întregii umanităţi ca fiind un avantaj şi un obiectiv real şi sunt stupefiaţi atunci când se confruntă cu refuzul şi cu o reacţie complet diferită, negativă (mai ales atunci când propagarea acestui stil de viaţă este însoţită de o invazie militară şi de exterminarea în masă a populaţiei locale, de dezrădăcinarea violentă a obiceiurilor tradiţionale şi religioase şi de alte monstruozități ale ocupaţiei directe). Ceea ce americanii denumesc ”progres” – ”democratizare”, ”dezvoltare” şi ”civilizare” a restului lumii reprezintă, în fapt, o degradare colonizare, degenerare, denaturare şi, în mod paradoxal, o formă stranie de dictatură liberală. Nu exagerăm prin afirmaţia că Statele Unite reprezintă un bastion al liberalismului militant, o încarnare şi un precursor al întregului rău care năpăstuieşte umanitatea în prezent şi un mecanism puternic ce dirijează hotărât umanitatea către dezastrul final. Acesta este imperiul răului absolut. Printre ostatecii şi victimele cursului dezastruos al acestui imperiu nu se numără doar toate celelalte naţiuni, ci şi americanii obişnuiţi. Chiar dacă sunt diferiţi de restul popoarelor cotropite, despuiate, văduvite şi persecutate ale Pământului, și aceștia reprezintă niște victime ale masacrului națiunilor.

Este semnificativ faptul că simbolurile naţionale ale Americii sunt relativ sinistre ca formă. Statuia Libertăţii se aseamănă cu zeiţa greacă a iadului, Hecate, iar torţa acesteia, care rămâne aprinsă pe timpul nopţii, duce cu gândul la faptul că ceastă ţară este una a nopţii. Sigla dolarului seamănă cu Coloanele lui Hercule, dincolo de care, conform grecilor antici, se afla regiunea Atlantidei – regiunea titanilor şi demonilor, care s-a scufundat din cauza mândriei, materialismului şi corupţiei. Cu toate acestea, în locul inscripţiei Nec plus ultra, sau ”Până aici: dincolo nu se mai poate”, de pe pavăza coloanelor, americanii au folosit inscripţia Plus ultra, sau ”Tot mai departe”. Astfel, ei au distrus o interdicţie simbolică în procesul de justificare morală a construcţiei civilizaţiei lor diabolice. Piramida masonică apare pe Marele sigiliu al Statelor Unite, însă nu are vârf, simbolizând o societate fără ierarhie verticală, separată de sursa ei divină. Nu mai puţin neprielnice sunt celelalte simboluri. Acestea reprezintă detalii şi pot fi percepute în moduri diferite, însă având în vedere rolul lor uriaş în cultura umană, nu trebuie să neglijăm astfel de simboluri semnificative.

SUA duce alte societăţi la ruină, pentru ca în definitiv să piară ele însele. În același timp, amploarea procesului catastrofal a ajuns la un asemenea nivel, încât am fi naivi să credem că cineva aflat în această situaţie s-ar putea feri cumva de puterea distructivă a idolului în cădere. Turnul Babel american este sortit prăbuşirii, însă este foarte probabil ca toate celelalte ţări şi fie îngropate sub dărâmăturile acestuia. SUA au devenit un fenomen mondial cu mult timp în urmă. Ele nu constituie o ţară izolată. Prin urmare, lupta cu Statele Unite nu poate avea acelaşi caracter precum războaiele istorice, purtate de un stat împotriva altora sau împotriva unei coaliţii de state. America reprezintă un fenomen planetar, o hiperputere globală, iar o luptă eficientă cu aceasta este posibilă numai dacă este purtată simultan în întreaga lume. Acest principiu presupune şi lupta pe însuşi teritoriul american, unde, la fel ca peste tot, este nevoie de prezenţa forţelor revoluţionare nonconformiste, care se opun categoric direcţiei Statelor Unite, lumii capitaliste şi Occidentului global. Aceste forţe revoluţionare din SUA pot fi cele mai diverse grupuri – atât de dreapta, cât şi de stânga, precum şi oameni de diferite religii, etnii şi orientări religioase. Aceştia trebuie priviţi ca un element valoros al frontului revoluţionar planetar. Într-o anumită măsură, cu toţii facem parte în prezent din imperiul american, fie direct, fie indirect și încă nu se știe dacă lupta poate fi purtată mai uşor sau mai sigur la periferie sau în ţările care nu au fost plasate în mod formal sub controlul american direct. Suita oligarhiei globale, formată aproape întotdeauna din aceeaşi agenţi ai influenţei americane (liberali făţişi sau secreți) este vigilentă faţă de demonstraţiile de nonconformism din întreaga lume. Datorită proliferării metodelor extrem de eficiente de urmărire, o capacitate enormă de stocare şi de procesare şi transmisie ultra-rapidă a datelor, urmărirea ascunsă continuă a oricărui element secret din orice colţ al planetei, în orice moment, este o problemă de facilitate, iar mâine va fi intra de rutină. Este important să înţelegem că locuim într-o Americă globală şi că, în acest sens, cei care se opun Statelor Unite şi hegemoniei americane, precum şi oligarhiei globale din exterior, nu sunt foarte diferiţi de cei aliniaţi împotriva aceloraşi inamici şi care se găsesc în interiorul graniţelor lor aparente. Cu toţii ne confruntăm cu aceeaşi situaţie.

Statele Unite şi elementele din spatele finanţelor transnaţionale imateriale constituie polii proceselor catastrofale, ce conduc inevitabil umanitatea şi sistemul global spre suicid şi, ca atare, constituie cadrul în baza căruia toate forţele opuse status-quo-ului să se unească şi să formeze un singur front global, anti-american. Trebuie creată o mişcare formată din întreaga umanitate, reţeaua şi structura acesteia urmând să ne unească pe toţi cei care dorim să vedem decăderea SUA şi care suntem gata să luăm parte la această luptă. Nu discutăm despre statul american, ci despre nucleul structural al reţelei globale de subjugare, supunere, înşelăciune şi parazitism. Nu discutăm despre masele americane, ci despre elitele oligarhiei globale care le controlează. În prezent, SUA sunt responsabile pentru tot ce se întâmplă. Astfel că trebuie distruse ca fenomen istoric, politic, social, militar şi strategic. Însă cum poate fi realizat acest lucru, în ciuda faptului că SUA reprezintă liderul incontestabil în domeniile militar, financiar, tehnologic, economic şi cel al expansiunii culturale agresive la nivel mondial?

Ţărilor care critică Statele Unite le este teamă cel puțin să discute despre o confruntare directă cu monstrul planetar în mod pur teoretic, chiar dacă acesta continuă să exercite rolul de putere distructivă enormă asupra lor. Este clar că un atac frontal nu poate rezolva această problemă. Războiul cu Statele Unite trebuie condus la un nivel diferit, în baza unor reguli noi şi utilizând strategii, tehnologii şi metode noi.

Fragment din lucrarea „Misiunea Eurasianistă. O introducere în eurasianism”, care urmează să apară în curând la o editură din România. SURSA

Sursa: RussiaToday.ro 10.01.2016

Rusia ne “oferă” Republica Moldova, „nemţii” de la Cotroceni vorbesc de două state româneşti

Postat pe: 26.05.2015 01:05:18

Pentru mulţi români care nu cunosc de fapt istoria relaţiilor româno-ruse de-a lungul veacurilor, nu numai invazia bolşevico-sovietică care are o altă natură etnică şi ideologică, pare incredibilă şi necredibilă invitaţia recentă a Rusiei ca România să se unească cu Republica Moldova.

După ce în martie 2014, Vladimir Jirinovski, vicepreşedintele Dumei de stat de la Moscova a invitat România să preia Basarabia cu tot cu Bugeac şi Bucovina de nord pentru că sunt teritorii istorice româneşti, iată că oficialul rus revine cu o nouă invitaţie spre unire şi pentru cei grei de cap ca să înţeleagă un lucru clar: că sunt de la Bucureşti sau Chişinău. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!.” Declarația îi aparține lui Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, naționalist), și a fost făcută în timpul unui interviu pentru televiziunile ruse.

Declarația politicianului rus este destul de surprinzătoare, mai ales pentru filorușii și rusofonii din Republica Moldova. De zeci de ani, prorușii din Republica Moldova au încercat să promoveze așa-numitul ‘curent moldovenist’, al cărui scop declarat este să altereze coeziunea culturală, lingvistică și spirituală dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului. Deşi Jirinovski e considerat un politician excentric, el e recunoscut ca vocea neoficală a lui Vladimir Putin, conform analiştilor.

România e invitată să se unească cu Republica Moldova, deci teoria că ruşii se opun unirii cade. Cei care nu vor unirea României cu Moldova sunt locatarii „nemţi” de la Palatul Cotroceni şi unii cetăţeni străini din conducerea serviciilor secrete române. Klaus Iohannis a declarat în vizitele de la Chişinău, Minsk sau Bruxelles că el vrea două state româneşti în 2018 integrate în UE, nu unirea României cu Moldova. Cei fără cultură, „spălaţii pe creier” sau analiştii plătiţi de serviciile secrete străine au lăudat iniţiativa lui Klaus Iohannis care nu vorbea de unirea românilor în 2018, ci de dezbinarea lor, în două state, la o sută de ani de la Marea Unire, fără să fie criticat de „analişti” pentru instigare împotriva siguranţei naţionale.

Poate ar trebui să se scrie într-o zi adevărata istorie a României şi atunci noi, românii, vom avea mari surprize istoriografice. Preşedintele sas Klaus Iohannis nu vrea unirea pentru că el continuă o veche politică anti-românească seculară a două mari puteri europene Austria şi Prusia, devenită apoi Germania.

Cei mai mari duşmani ai marşului istoric al unităţii românilor în secolul XIX-lea, nu a fost Rusia cum fals se prezintă în istoriografie, ci puterile germanice Austria şi Prusia, secondate de Anglia şi Imperiul Otoman. Mişcarea separatistă şi anti-unionistă de la 1856 – 1859 – 1866 a fost creaţia Imperiului Habsburgic cu încuvinţarea Prusiei, Angliei şi Turciei.

Niciodată Puterile Centrale germanice nu au dorit unirea Principatelor Române la 1859 şi au făcut tot posibilul care să le împiedice, ocupând militar Moldova şi Muntenia din 1853 până în 1857, plătind prin agenţi de influenţă întreaga mişcare politică antiunionistă şi separatistă, precum şi presa timpului, la fel ca astăzi.

La 1878 Germania ne-a creat cele mai mari probleme în recunoaşterea independenţei de stat după un război care l-am câştigat cu armele şi moartea a 10 mii de ţărani dorobanţi. În 1914 Austria şi Germania era împotriva constituirii României Mari, făcându-l pe Carol I să militeze împotriva intereselor naţionale într-un război alături de Puterile Centrale.

Pentru mine nu e o surpriză că Rusia ne oferă deschiderea politică a înfăptuirii naţionale. La fel a făcut-o în 1832 când prin regulamentele organice a fost de partea celor care au introdus un punct legislativ, pe viitor, pentru unirea Munteniei cu Moldova. După războiul Crimeii, la Conferinţa de Pace de la Paris, Rusia a susţinut alături de Franţa unirea Principatelor Române împotriva opoziţiei turbate a Austriei şi Turciei.

Puţini ştiu că fără intevenţia dură a Moscovei şi Parisului primele alegeri trucate pentru Divanurile ad-hoc din Moldova de către Austria, care implantase separatişti şi reacţionari, nu se mai făcea unirea de la 1859. Fără alianţa cu Franţa, Anglia şi Rusia din primul război mondial nu exista 1 Decembrie 1918, iar în 1943, Rusia în Comisia Litvinov a susţinut revenirea Ardealului de nord la România, răpit cu binecuvântarea Germaniei în favoarea Ungariei, la 1940. Din păcate, la 1943 Anglia, SUA şi Franţa liberă au susţinut ideea ca Ardealul de nord să rămână la Ungaria sau cel mult să fie independent.

Deci nu mă miră din punct de vedere istoric propunerile Moscovei, nu sunt o surpriză pentru mine. Preşedintele sas Klaus Iohannis prin susţinerea unei geopolitici „germaniste” de a exista două state româneşti integrate în UE, nu face decât să continue politica perfidă a Puterilor Centrale - „dezbină şi stăpâneşte” - de-a lungul ultimelor secole, ale Austriei şi Germaniei, împotriva unităţii şi unirii tuturor românilor. În anii 90 le-a reuşit Austriei şi Germaniei cu Iugolsavia, dezmembrând Serbia, sper ca românii să se deştepte şi să nu se lase păcăliţi de nemţi, ca în 30 august 1940.

Ionuţ Ţene

Sursa: Napoca News 24.05.2015

Senatorii Greblă şi Ruşeţ au modificat Legea minelor

Postat pe: 22.01.2015 07:01:45

Dezbaterile aprinse din ultimele săptămâni generate de scandaloasa afacere a extragerii aurului de la Roşia Montană ne-au determinat să uităm cu mai multă atenţie la legislaţia care reglementează domeniul minier.

Astfel, am putut afla că doi senatori, unul din opoziţie şi un altul de la putere, şi-au dat mâna în 2009 pentru a modifica Legea minelor. Din păcate, nu în interesul României, ci în favoarea intereselor concesionarilor de mine. Aşa cum sunt de pildă cei de la Gabriel Resources-Roşia Montană Gold Corporation. În iunie 2009, senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL) au iniţiat un proiect legislativ de modificare a Legii minelor 85/2003. Expunerea de motive este de fapt o pledoarie cât se poate de clară pentru eliminarea dificultăţilor judiciare întâmpinate de RMGC în ultimii ani (avize de mediu, avize de urbanism, anularea sau invalidarea acestora, certificate de descărcare de sarcini arheologice, exproprieri, lipsa de finanţare a autoritatilor centrale sau locale). Fireşte, în această expunere de motive nu se face nici o referire directă la societatea comercială RMGC.

Proiectul lui Greblă (preşedintele Comisiei juridice din Senat, una dintre cele mai importante comisii permanente din Parlament) şi Ruşeţ propune eliminarea certificatului de urbanism sau, după caz, păstrarea acestuia doar cu titlu informativ, de fotografie a locului. O altă modificare importantă prevede accelerarea avizelor de mediu şi a certificatului de descărcare de sarcină arheologică, toate sumele necesare urmând a fi suportate, la cerere, de către titularul licenţei de exploatare.

Însă de departe cea mai scandaloasă modificare propusă de Greblă şi Ruşeţ la Legea minelor prevede ca exproprierea să se facă în numele statului român, direct de către titularul licenţei (care va avea dreptul, după exproprierea iniţială, la o nouă expropriere, dacă va fi necesar pentru dezvoltarea proiectului minier)!

În privinţa sumelor necesare exproprierilor, cei doi senatori au inserat o prevedere în care se specifică faptul că sumele pentru exproprieri trebuie să fie suportate de titularul licenţei, şi nu de statul român, iar sumele să fie achitate doar proprietarilor care au hotărâre judecătorească de recunoaştere a proprietăţii (deşi proba proprietăţii se poate face cu orice alt mijloc legal). Suspendarea procedurii de expropriere va putea fi admisă doar dacă proprietarul expropiabil va depune o cauţiune de 10% din valoarea casei. Mai clar spus, proprietarii vor fi la mâna titularului licenţei: ori acceptă să se mute şi sa primească ce îi propune titularul licenţei, ori se judecă cu acesta. Aşadar, cine nu are hotărâre judecătorească nu primeşte nimic, iar în plus, va fi şi strămutat, urmând să se judece cu titularul licenţei în următorii 20 de ani. Astfel, e lesne de imaginat cam cât succes va avea demersul în justiţie al unui simplu cetăţean din Roşia Montană împotriva RMGC, o companie care are bugete de milioane de euro anual pentru avocaţi de top.

Proiectul de modificare a Legii minelor mai prevede şi accelerarea scoaterii terenurilor arabile din circuitul agricol. De asemenea, propune plata taxei de explorare şi exploatare către autorităţile locale. Asta nefiind altceva decât o măsură prin care se pot controla mai uşor autorităţile locale.

În fine, cei doi senatori au mai inserat şi o prevedere referitoare la prelungirea automată a licenţei care urmează a fi făcută cu toată perioada procedurilor de expropriere şi avizare.

Acest proiect de modificare a Legii minelor 85/2003 a fost adoptat de Senat în data de 27.10.2009. După ce a trecut de Senat, proiectul a ajuns în noiembrie 2009 (în campania electorală pentru prezidenţiale) la Camera Deputaţilor (cameră decizională pe acest proiect legislativ), unde din acel moment a reuşit să primească aviz favorabil de la toate comisiile de specialitate. Inclusiv de la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor, condusă de pesedistul Iulian Iancu.

În mod deloc surprinzător, şi guvernul (la acea vreme, guvernul Boc 1) şi-a dat acordul pe proiectul lui Toni Greblă şi Ion Ruşeţ. Astfel, guvernul Boc a acceptat ideea ca exproprierea să se facă direct prin titularul de licenţă. Singura obiecţie a reprezentanţilor Ministerului Economiei (reamintim că în acea perioadă ministrul Economiei era pedelistul Adriean Videanu - un mare susţinător al exploatării aurului de la Roşia Montană de către cei de la Gabriel Resources) s-a referit la o chestiune de formă, şi nu pe fondul legii. Anume ca reglementarea unor astfel de proceduri să nu se mai facă prin mai multe legi separate, ci printr-o singură lege.

Cert e că guvernul Boc a susţinut iniţiativa legislativă a pesedistului Toni Greblă şi a colegului său de Senat, pedelistul Ion Ruşeţ.

Cei doi senatori-lobbişti sub acoperire pentru Roşia Montană Gold Corporation sunt foarte aproape de a reuşi să le treacă proiectul de modificare a Legii minelor şi Camera Deputaţilor, întrucât proiectul cu pricina se află pe lista scurtă a proiectelor care urmează a fi aprobate de plenul Camerei Deputaţilor, la începutul sesiunii parlamentare din septembrie.

Din informaţiile cotidianul.ro reiese că proiectul legislativ privind modificare Legii minelor va trece fără probleme şi de Camera Deputaţilor. Senatorul de Braşov Ion Ruşeţ a depus toate diligenţele pe lângă colegii săi de la PDL din Cameră pentru ca această lege care uşurează considerabil drumul celor de la firma Roşia Montană Gold Corporation către aurul românesc din Munţii Apuseni să fie adoptată.

Că cei de la PDL fac astfel de jocuri în favoarea firmei Roşia Montană Gold Corporation nu mai miră pe nimeni, pedeliştii - în frunte cu Adriean Videanu - fiind susţinători ai exploatării aurului de la Roşia Montană cu cianuri. Însă e dezamăgitor să vezi că reprezentanţi de frunte ai opoziţiei - aşa cum sunt senatorul PSD Toni Greblă (preşedintele Comisiei juridice din Senat) şi deputatul PSD Iulian Iancu (preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor) - devin avocaţi (pro bono au ba, asta rămâne de văzut) ai unei afaceri veroase prin care România este spoliată la sânge şi rămâne fără una dintre cele mai importante resurse naturale. Cel puţin, în cazul lui Iulian Iancu este de-a dreptul şocant faptul că a fost de acord cu modificările propuse de Greblă şi Ruşeţ la Legea minelor, având în vedere că deputatul PSD, de altfel un reputat specialist în domeniul energetic, a militat tot timpul pentru păstrarea şi administrarea corectă a resurselor şi bogăţiilor naturale ale României. Probabil sunt mulţi cei care îşi amintesc cât de virulent a fost pesedistul Iancu la începutul lui 2009, atunci când a izbucnit scandalul afacerii Sterling. Ce l-a determinat pe Iulian Iancu să îşi schimbe convingerile în privinţa resurselor naturale ale României rămâne un mister.

Cât despre Toni Greblă şi despre resorturile care l-au determinat să iniţieze un proiect de lege criminal pentru interesele naţionale ale României, trebuie spus că acesta este marginalizat în PSD, de ceva vreme, şi nu mai e un secret pentru nimeni că deseori senatorul de Gorj "dansează" după cum îi "cântă" cei de la putere. De altfel, se ştie foarte bine în PSD că senatorul Toni Greblă este foarte aproape de a trece la UNPR. Şi singurul motiv pentru care Greblă şi-a putut păstra funcţia de preşedinte al Comisiei juridice din Senat şi nu a fost încă înlocuit cu un alt senator din PSD sau PNL este acela că opoziţia nu are majoritate, aşadar nu poate risca să piardă la vot preşedinţia uneia dintre cele mai importante comisii din Senat.

Iată că fostul pesedist Adrian Severin, recent exclus din PSD pentru implicarea sa ruşinoasă într-o afacere de lobby, nu este singurul politician român care acceptă să devină avocatul sub acoperire al unor cauze, afaceri sau interese care nu doar că nu sunt în favoarea României, ci chiar dăunează grav intereselor naţionale. Cei doi "înaintaşi" ai lui Severin, pesedistul Toni Greblă şi pedelistul Ion Ruşeţ, nu au precupeţit nici un efort pentru a schimba Legea minelor cu dedicaţie pentru Roşia Montană Gold Corporation.

Sursa: Cotidianul 28.07.2011

1   2   3   4       Articole mai vechi